Seria P a apărut cam pe la jumatatea anilor '80 şi era cea de-a doua serie a lui Pentax care beneficia de montura KA, serie al cărui ultim reprezentat , Pentax P30T a fost produs de firma Cosina până aproximativ spre sfarşitul anilor '90. Principala deosebire faţă de montura simplă (şi anterioară) K e aceea că acesta prezintă o serie de contacte pe baionetă, în număr de şase contacte, contacte utile în cazul în care se utilizează obiective tot pe montura KA dând astfel posibilitatea utilizării şi modului de expunere Tv (prioritate de timp) şi P (program).
Seria P mai aduce ca o noutate modul de încărcare al filmului, foarte asemănător cu cel al unei camere cu motor de derulare încorporat, cum sunt cele AF. Astfel, după ce se deschide capacul camerei obscure se introduce cartuşul filmului în locul din stânga şi se potriveşte filmul pana la linia de culoare rosu/oranj, dar avand grija ca acesta fie intins, drept si ca roata dintata sa se potriveasca cu perforaţiile filmului, se închide capacul şi se declanşeaza de doua ori până când indicatorul de cadre indica valoarea 0 şi gata. Se poate trece la fotografiere, nefiind nevoie nici de setarea ISO-ului fimluui. Aceasta e detectată automat prin intermediul codului DX de pe ambalajul filmului. Dacă nu poate fi citita sau nu exista acesta codificare, camera va efectua expunerile ca şi cum filmul ar avea ISO 100, acesta fiind deci valoarea implicita
Multe informaţii mai puteţi afla şi de aici :
Plusuri:
-Ieftină
-Robustă chiar daca e de plastic !
-Ergonomia e foarte bună
-Exposure lock (ML)
-Compensarea expunerii cu +3/-3 EV (sDLR-urile Pentax digitale au +2/-1 EV!)
-Încarcare rapidă a filmului
-Masă acceptabilă
-Pot fi utilizate si obiective de tip FAJ (sau DA, cu vignetarea de rigoare – vezi exemple mai jos) , fără inel de diafragmă dar numai in mod Program.
-Acceptă winder.
-Pot fi utilizate baterii alcaline de tip LR-44, două bucăţi, ce se pot procura usor de pe piaţă (şi chiar de la piaţă), inclusiv la noi.
Minusuri:
-ISO-ul filmului e detectat automat prin codurile DX şi nu poate fi reglat manual absolut deloc, deci nu pot fi utilizate filme ce nu au marcat pe butoiaş codul DX. Daca nu este detectat camera va considera ca valoare implicită ISO 100.
-Vizorul nu indică nici valoarea compensarii expunerii nici valoarea diafragmei selectate, indiferent de tipul obiectivului.
-Obturatorul, deşi din metal, are aceleaşi valori precum o cameră Praktica şi anume între 1/1000 şi 1 sec.+Bulb blitz sinc-ul fiind de maxim 1/100
-Nu are PC socket
-Nu are expunere spot
-Nu ofera posibilitatea de expuneri multiple
smc Pentax DA 18-55 , Kodak Profoto 100
smc Pentax DA 18-55 , Kodak Profoto 100
smc Pentax DA 18-55 , Kodak Profoto 100
smc Pentax M 50 , Fuji Reala 100
Varexon 35 EEK , Fuji Reala 100
smc Pentax M 50 , Fuji Reala 100
smc Pentax M 50 , Fuji Reala 100
smc Pentax M 50 , Fuji Reala 100
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu