Abisul

Ne nastem, crestem, putin cate putin, an de an, visam, ne credem stapanii lumii, apoi timpul trece si incepem unul cate unul sa renuntam la vise, lasandu-le unul dupa altul in urma, iar apoi uitam de ele, undeva, pe fundul unui sertar. Si timpul trece... dar vin vremuri cand trebuie sa ne mutam... o viata noua, hmm, poate, si ne luam lucrurile, scotocim dupa ele sa le imbarcam pentru a le transporta in noua locatie. Dam peste acel sertar... ne regasim visele... ne aducem aminte de ziua-ncare le-am avut si le pretuiam mai mult decat orice pe lume. "Mi-am regasit visele !" urli de bucurie... aici erau tot timpul si nu le-am bagat in seama... dar brusc, o lacrima nu se scurge pe obraz spargandu-se intalnind podeaua, un abis ni se deschide-n suflet urmata de o voce care rosteste : "a sosit masina... trebuie sa pleci acum". Lasi visele-n sertar sperand ca poate candva cineva le va gasi si le va implini iar tu te duci... pentru totdeauna.

"I walk alone"

Chiar daca nu ar merge o asociere directa :) ...